Adormirea Maicii Domnului | Maica Domnului – Maica Vieții
Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28
Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cel mai mare dintre sărbătorile închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Chiar dacă evanghelia vorbește foarte puțin despre Maica Domnului, lăsând adumbrită de taină cea mai mare parte a viețuirii sale pe pământ, totuși, Sfânta Tradiție, cântările și imnele din Minei, dar și scrierile Sfinților Părinți, ne descoperă mai multe detalii legate de cea care se arată a fi Maica Vieții.
Tradiția spune că Adormirea Maicii Domnului a avut loc după treizeci și trei de ani de la Învierea Domnului. Treizeci și trei de ani ai Domnului pe pământ deschid calea spre alți treizeci și trei de ani pentru a aștepta tainica adormire a Împărătesei Doamne – atunci când cea fără de prihană va fi dusă în brațele Celui căruia i-a dăruit viață.
Primele mărturii scrise despre acest praznic înălțător le avem deja la începutul secolului al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să crească foarte mult, mai ales după Sinodul al III-lea Ecumenic (care a avut loc în anul 431 la Efes). Acest Sinod a combătut erezia lui Nestorie și a consfințit termenul de Născătoare de Dumnezeu (Theotokos în limba greacă) pentru cea care I-a dăruit trup de om Cuvântului lui Dumnezeu, Hristos Domnul.
Generalizarea praznicului Adormirii Maicii Domnului în răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit biserica închinată Născătoarei de Dumnezeu, din grădina Ghetsimani, la Ierusalim, data sărbătoririi ei fiind stabilită conform tradiției, chiar din acea perioadă, la 15 august.
Părinții Bisericii au văzut tot timpul o mare binecuvântare în faptul că, atât la început de an liturgic, cât și la sfârșitul său, acesta este încununat de două mari praznice închinate Maicii Domnului – Nașterea (8 septembrie) și Adormirea (15 august) Născătoarei de Dumnezeu. Cununa anului rămânând sub ocrotirea celei care nici după Adormire nu a părăsit lumea, pentru care varsă lacrimi nesfârșite.
Sinaxarul zilei, pe lângă semnificația praznicului, ne mai descoperă și minunea (poate cea mai mare) mutării la Cer a Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoarei:
„….și s-a făcut atunci tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos la casa Maicii Domnului, din Ierusalim. Şi, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au însoțit la mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Şi, sosind în satul Ghetsimani şi așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit acolo încă trei zile, aşteptându-l pe Sfântul Apostol Toma, care, din rânduială dumnezeiască, lipsea.
Şi, sosind, Sfântul Apostol Toma s-a întristat, fiindcă nu se învrednicise a mai vedea chipul Maicii Domnului, ca şi ceilalți Apostoli. Deci, cu hotărâre de obște, s-a deschis mormântul pentru el. Şi, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup, fiind numai giulgiul lăsat, ca mângâiere şi mărturie neîndoielnică a mutării Născătoarei de Dumnezeu la ceruri cu trupul”.
Maica Domnului – Maica Vieții
În troparul Praznicului Adormirii, o numim pe Maica Domnului – Maica Vieții, deoarece Cel pe Care L-a născut este Viața cea adevărată și izvorul vieții celei veșnice. În Evanghelia de la Ioan (1, 4) citim: „Întru El era viață și viața era lumina oamenilor”, din această Viață ne-am deprins a ne hrăni cu toții la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Așa ne încredințează providențial și psalmistul, zicând: „eram flămânzi și însetați; sufletul lor întru noi se sfârșea. Dar am strigat către Domnul în necazurile noastre și din nevoile noastre ne-a izbăvit” (Ps. 106, 5-6).
Maica Domnului a fost tot timpul alături de oameni în momentele hotărâtoare ale vieții. Ba chiar și în cele mai puțin hotărâtoare. Să ne aducem aminte chiar de începuturi, în Cana Galileii, când a observat și s-a preocupat până și de un simplu (dar important) amănunt: că nuntașilor li se terminase vinul, rugându-L și îndemnându-L pe Domnul să săvârșească o minune, pentru a preîntâmpina mâhnirea mesenilor și a le aduce bucurie, dar și pentru a le ridica mintea de la cele lumești la cele duhovnicești, pentru a-i pregăti pentru adevărata minune: prefacerea (schimbarea) omului lăuntric.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristos este Cel care schimbă apa lumii celei vechi în vinul cel bunal Împărăției Cerurilor, dând gust și rost de mântuire la toate și tuturor. Încet-încet, „cum noi nu știm” (Mc. 4, 27), prin minuni și rânduieli „arătate sau nearătate, știute sau neștiute”, (Rugăciunea anaforalei Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur) înțelese de noi sau neînțelese, Domnul voiește să ne tragă de la „cele pământești la cele cerești, de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase, de la cele vremelnice la cele veșnice” (Rugăciunea anaforalei Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare).
Ca Născătoare a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, Maica Domnului a „pus la inimă” (Lc. 2, 19, 51) toate faptele și cuvintele Fiului său, iar ca Mamă adevărată și iubitoare a tuturor celor ce cred Fiului ei: „femeie, iată fiul tău” (In. 19, 26), pune și are la inimă toate împlinirile și neîmplinirile noastre, bucuriile dar și necazurile, durerile dar și fericirea, aducând har și plinătate.
Icoana care tâlcuiește taina
Maica Domnului este în centralitatea icoanei Adormirii, întinsă pe un pat, cu mâinile încrucișate pe piept, într-o liniște aducătoare de cerească pace. De o parte și de alta a patului sunt două sfeșnice cu lumânări aprinse – lumina harului și a vieții. La picioarele Născătoarei de Dumnezeu stă Sfântul Apostol Petru, tămâind cu cădelnița, iar la capul ei se află Sfinții Apostoli Pavel și Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul, care o cuprind pe Cereasca Stăpână într-o tainică îmbrățișare.
De jur împrejur, stau ceilalți apostoli, dar și câțiva sfinți ierarhi – Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei, care țin în mâini Sfânta Evanghelie. În plan secund, apar câteva femei, prietenele Maicii Domnului, care plâng, tânguindu-se de durerea despărțirii.
În dreapta casei Maicii Domnului apar Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma Melodul, cei care au alcătuit imne de laudă închinate Născătoarei de Dumnezeu.
De multe ori, în icoană mai este ilustrată o întâmplare reținută din tradiție, conform căreia un iudeu a încercat să răstoarne patul în care zăcea Preasfânta Stăpână. Iconograful surprinde un înger care vine și taie mâinile acestuia cu sabia, pentru a împiedica gestul necugetat. Nefericitul este reprezentat în genunchi, în fața patului în care zace Născătoarea de Dumnezeu, cu mâinile tăiate care încă atârnă de pat, iar în fața lui este reprezentat îngerul cu sabia ridicată.
În centrul imaginii, deasupra Maicii Domnului, îl vedem pe Domnul Hristos îmbrăcat în haine albe într-o învăluire de lumină, înconjurat fiind de îngeri (gândul ne duce la icoana Schimbării la Față – Hristos Se descoperă și aici precum este). Mântuitorul ține în brațe sufletul Maicii Domnului, cea care i-a dăruit viață, sub forma unei prunce înfășate (asemenea pruncului Hristos, care a fost ținut la piept de Preacurata Fecioară).
Cât de frumos a surprins iconograful clipa în care Cel care a fost ținut în brațe de Maica Domnului o ține astăzi în brațe pe cea care este Maica Vieții – cea care L-a ținut pe Domnul prunc, în ale sale sfinte palme, astăzi, pruncă fecioară fiind, este primită în brațele Dumnezeiești.
Întreaga icoană a praznicului Adormirii Maicii Domnului este axată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, de unde și taina umanității ei depline. Ne este pus în față limpede caracterul praznicului, care arată tocmai Adormirea, iar nu Mutarea la cer a Maicii Domnului. Întreaga Biserică este de față la moartea (adormirea) ei, taina mutării cu trupul la Cer rămânând una ascunsă.
Toate icoanele care o arată pe Maicii Domnului le vedem într-o reprezentare firească: Sfânta Fecioară cu Pruncul în brațe – astăzi, vedem în icoana praznicului cum Domnul Hristos o ține în brațe pe Maica Sa. Sfinții ne-au lăsat moaștele spre închinare, iar Maica Domnului ne-a lăsat icoanele sale. Pentru fiecare zi a anului, avem câte o icoană reprezentativă a Maicii Domnului. În fiecare oraș, sat, biserică sau mănăstire găsim câte o icoană a Maicii Domnului (Axionița) cinstită în mod deosebit, iar pentru cei care i se închină cu evlavie și cu credință, icoana devine făcătoare de minuni și izvor de mângâiere.
Marta și Maria
Evanghelia praznicului de astăzi este o evanghelie a ascultării și a smereniei. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ne pune în față întâlnirea Domnului cu cele două surori care l-au iubit atât de mult, Marta și Maria – acestea vor fi martore și învierii lui Lazăr, fratele lor, pe care atât de mult l-a iubit Domnul. Mântuitorul este cel care laudă virtutea Mariei, fără a disprețui râvna Martei, de unde și taina evangheliei, care o arată pe Maica Domnului ca cea ascultătoare și smerită întru toate: „Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea” (Lc. 10, 41).
Maica Domnului este de neîntrecut întru curăție și feciorie, întru ascultare și smerenie. Omul a pierdut, prin neascultare, viețuirea în Rai, alături de Dumnezeu, precum și comuniunea cu El. Maica Domnului este cea care, prin ascultare, îl readuce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor și face posibilă viețuirea cu El. Noi, prin ascultare, putem reface comuniunea cea pierdută cu Domnul, redevenind cu adevărat fii ai Lui.
Ascultarea este virtutea care o caracterizează cel mai bine pe Născătoarea de Dumnezeu, de unde și virtutea Mariei din pericopa evanghelică, cea care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, care este Viața. Moartea a intrat în lume prin neascultare. Ascultarea este, prin urmare, aducătoare de viață – cel ce vrea să dobândească mântuirea, trebuie să adune în inima sa toate cuvintele Domnului, precum a făcut Maica Domnului de-a lungul întregii sale vieți.
Fecioara Maria s-a făcut pildă de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu pentru toți oamenii, lumea întreagă fericind-o și cinstind-o pentru virtuțile sale. Maica Domnului, fiind cea care împlinește, în mod pilduitor pentru noi toți, cuvintele din rugăciunea Tatăl nostru: „facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” (Mt. 6, 10).
Maica Domnului – grădina Raiului
Din momentul Întrupării Cuvântului, Maica Domnului devine adevăratul Chivot al Legii, căci prin ea Hristos S-a făcut om asemenea nouă și a viețuit printre noi. Taina iubirii Maicii Domnului e și taina rugăciunii. Cine iubește pe Dumnezeu se roagă și își împletește sufletul de dumnezeire.
Dumnezeu se încredințează omenirii prin Maica Domnului, căci Stăpâna Fecioară a adus, prin purtarea ei, pocăință pentru întreaga lume; iar lacrimile ei nu seacă niciodată, înduplecând inima Fiului său să mântuiască întreg neamul omenesc.
Smerenia Maicii Domnului este nemăsurată pentru noi. Ne întâlnim, în chip tainic, de trei ori, cu Maica Domnului în evanghelii. La început, în primul capitol de la Luca: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38), în același capitol, când se întâlnește cu Sfânta Elisabeta, rudenia sa, exclamând, atinsă de har dumnezeiesc, acea cântare minunată, numită Cântarea Maicii Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu…” (Lc. 1, 46 – 47 și următoarele) și, la sfârșit, în al doilea capitol de la Ioan, la nunta din Cana Galileei, când a observat că nuntașii nu mai au vin: „Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune” (In. 2, 5). În afară de acestea, o tăcere se așază în evanghelie în ceea ce o privește pe Maica Domnului.
În aceste trei mărturii, însă, se ascunde comoara trăirii creștine: în primul rând, să ne încredințăm întru totul voii lui Dumnezeu („Fie mie după cuvântul tău!”), să-I aducem necontenit laudă („Mărește sufletul meu pe Domnul”), iar în al treilea rând, să urmăm mereu poruncile Sale („Faceți orice vă va spune”). În aceste mărturii se ascunde darul neprețuit al Maicii Domnului pentru lume.
Pentru a putea răspunde iubirii nemăsurate a lui Dumnezeu, care cu nerăbdare a așteptat veacuri la rând ca să-l poată răscumpăra pe Adam cel vechi, trebuia ca Maica Domnului (care reprezintă întreaga omenire) să unească voința lui Dumnezeu cu voința omului.
Cu adevărat atunci, cel ce caută fericirea desăvârșită, să o caute pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Căci prin ea ajungem să ne împărtășim din Pomul Vieții, din Trupul lui Hristos, prin ea ajungem la pământul făgăduinței – Raiul cel Ceresc, moștenirea celor drepți.
Maica Domnului – Scara cea Cerească
Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale la praznicul Adormirii Maicii Domnului spune atât de frumos că: „prin îndemnurile și povețele ei către dumnezeieștii propovăduitori care mergeau până la marginile lumii, Maica Domnului era sprijin și mângâiere pentru toți, fiind văzută, și auzită, și împreună-lucrând în orice chip la propovăduirea Evangheliei.”
Praznicul de astăzi ne încredințează și de faptul că, dacă moartea cuvioșilor este cinstită și pomenirea drepților cu laude se săvârșește, cu atât mai mult trebuie să se împlinească acest lucru pentru Maica Domnului care este Sfânta (tuturor) Sfintelor prin care și vine sfințirea (tuturor) Sfinților.
Astăzi, Împărăteasa Cerului și a Pământului împlinește prorocia din Psalmi care zice că a șezut de-a dreapta Împăratului Dumnezeu, „în haină aurită și prea înfrumusețată” (Ps. 44, 11). Haina aurită se arată a fi trupul ei luminat de lumina cea dumnezeiască, iar cea prea înfrumusețată se arată a fi împodobirea ei prin toate virtuțile mai presus de înțelegerea lumească. Maica Domnului se suie cu trupul la Cer și este singura care și cu trupul ei proslăvit se va afla alături de Fiul său, pentru veșnicie.
Prin înălțarea ei tainică la cele cerești, Maica Domnului le-a unit pe cele de jos cu cele de sus, pe cele pământești cu cele dumnezeiești și asta pentru totdeauna. Sfântul Grigorie Palama ne încredințează că, cea care a încăput întru sine pe Cel Ce toate le umple, trebuia să fie mai presus de toate și să le depășească pe toate prin virtuțile sale. Ea, Stăpâna Cerului și a Pământului, este mai presus de toate și mai înaltă decât toți sfinții și decât toți îngerii și toate puterile cerești care se înfricoșează văzându-o înălțată la Cer în brațele iubitului său fiu.
Mamă și fecioară curată
Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu este ascunsă în nașterea cea mai presus de fire – Maica Domnului este cea care împodobește firea Dumnezeiască a Mântuitorului cu firea noastră omenească, ea este cea care unește cerul și pământul, împacă cele cerești cu cele pământești, cele mai presus de fire cu cele după firea cea zidită de Dumnezeu.
Astăzi o vedem pe Maica Domnului care ni se descoperă a fi fiică a lui Dumnezeu Tatăl, mamă a lui Dumnezeu Fiul și mireasă tainică a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. O tainică revelație a Sfintei Treimi care, prin Maica Domnului, se leagă pentru veșnicie de omenirea care primește mântuire.
Părintele Petroniu Tănase de la Prodromul spune, atât de frumos, că: „fiecare Biserică Ortodoxă are o denumire pe care o folosește în chip deosebit. Românii au „Maica Domnului”. Poporul român s-a oprit la acest nume din cauza sensibilității pe care o are față de rolul mamei. Dar este ceva mai mult. Nu întrebuințează cuvântul de mamă, ci cel de maică, rezervat de obicei pentru femeile care trăiesc în feciorie, pentru călugărițe…poporul a surprins, într-o numire simplă, amândouă aceste trăsături: mamă și fecioară”.
Mai unită cu Hristos decât toți sfinții
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae zice atât de frumos că: „în Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție ci de iubire între Dumnezeu și oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte și culminantă concentrând-se într-o inimă de mamă și manifestând-se prin ea”.
Tot Sfântul Dumitru Stăniloae continuă: „…de aceea Maicii Domnului îi cerem incomparabil mai des decât tuturor sfinților să se roage pentru noi și pentru toți ai noștri. Totdeauna, după două tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea e adresat ei. Dacă fiecărui sfânt i se dedică o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire și laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deși are și câteva sărbători la fel de importante dedicate ei în mod deosebit.
Necontenit se repetă refrenul: „PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MÂNTUIEȘTE-NE PRE NOI” (în greacă: soson imas). Niciodată nu i se spune însă: „Miluiește-ne pre noi” (în greacă: eleison imas). Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credința că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. „MÂNTUIEȘTE-NE” adresat Maicii Domnului nu are sensul de MÂNTUIRE, ca operă înfăptuită de Hristos, ci de “SCĂPARE” sau “IZBĂVIRE” din diferite greutăți, necazuri, primejdii, ispite, care însă au și ele o legătură cu mântuirea”.
De la Adormire la Înviere
Postul Adormirii Maicii Domnului, spun bătrânii, este rupt din Postul Paștelui, fiind legat ontologic de Înviere, fiind cea care descoperă mai înainte sărbătoarea de astăzi. Maica Domnului gustă prima din înviere cu trupul.
În icoana de astăzi ni se descoperă (și) semnul Crucii și al pătimirii: Maica Domnului întinsă pe orizontală și Domnul Hristos alături de ea, stă drept pe verticală. Cele două planuri ne descoperă taina Crucii, cheia care deschide Împărăția Cerurilor – calea spre Înviere, dar nu înainte de a gusta din durere și pătimire. Pentru a putea deschide ușile raiului avem și noi nevoie de: rugăciune, îndreptare, smerenie, nevoință, iertare, iubire și mai ales răbdare – asemenea Maicii Domnului. Toate acestea alcătuiesc Crucea noastră care ne croiește calea spre Cer.
Praznicul de astăzi ne descoperă (și) taina morții – care prin jertfa Născătoarei de Dumnezeu, devine, nu moarte (!), ci adormire pentru noi toți –, dar și taina vieții, care prin jertfa Mântuitorului Hristos pe cruce devine Înviere și Viață.
Taina iubirii Maicii Domnului descoperă astăzi puterea de a birui moartea care devine adormire și care ne trezește la viața cea dăruită de Hristos.
Maica Domnului este neîncetat rugătoare pentru întreaga lume, mai ales când este lovită de dureri, suferințe și necazuri. Întocmai ca o mamă! Plecată din lumea cea trecătoare în împărăția cea frumoasă și cu totul luminată, alături de Fiul ei Cel Preaiubit, înconjurată de toți viețuitorii Cerurilor, care au bineplăcut Domnului din veac, Maica Domnului rămâne neîncetat solitoare către Dumnezeu pentru tot neamul creștinesc și dătătoarea tuturor bunătăților.
Arhanghelul a numit-o cea plină de har; să ne hrănim și noi din această plinătate care revarsă neîncetat daruri binecuvântate asupra întregii lumi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pre noi !
–
„Întru naștere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții şi cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre”.
(Troparul Praznicului Adormirii Maicii Domnului)
† Atanasie de Bogdania
Comments